Wednesday, July 11, 2012

17 ani fără Mihai Botez

Astăzi se împlinesc 17 ani de la dispariţia lui Mihai Botez. Matematician, viitorolog, critic al regimului comunist din România, disident şi diplomat, Mihai Botez a reuşit să aducă tuturor domeniilor în care a activat un plus de valoare.
Mihai Botez a fost un profesionist desăvârşit şi atunci când ţinea cursuri la Universitatea din Bucureşti, şi când scria studii de prognoză, şi în cercetările şi lucrările elaborate alături de Octav Onicescu, Solomon Marcus, Mariana Celac sau Sergiu Celac, pentru a-i aminti doar pe câţiva dintre aceştia.
"Un om moderat ca structură, reticent în raport cu discursurile radicale" (V. Tismăneanu), "un om fermecător, cultivat, puternic şi calm, având liniştea venită dintr-o excepţională hotărâre şi înţelegere asupra lucrurilor" (Robert Conquest), Mihai Botez a fost un om care nu a refuzat nicio ofertă care implica a face ceva bun pentru cineva sau pentru ţara lui.
Şi încă ceva despre Mihai Botez. Deşi un intelectual strălucit, Mihai Botez nu avea nici pe departe aerul scorţos al unei persoane inabordabile. Dimpotrivă! Avea aerul unui om care invită la dialog. Şi mai avea ceva: un umor rar întâlnit.
Într-o Românie în care numărul filelor din dosarul de la Securitate (indiferent ce scrie în ele) valorează mai mult decât al paginilor scrise în timpul disidenţei, Mihai Botez rămâne pentru mulţi semeni de-ai noştri o necunoscută.
Poate că, încetul cu încetul, dezbăraţi de prejudecăţi, de falsuri vânturate suficient de mult cât să devină adevăruri, de micimi şi reacredinţă, vom putea să-l descoperim/redescoperim pe Mihai Botez aşa cum a fost el în realitate. 
Beneficiul ar fi numai al nostru!


© Copyright Dissidentia 2012.